Marii clasici este o etichetă postumă, referitoare la valorea consacrată a operei (şi nu la curentul literar numit clasicism), dată unui grup de patru scriitori: I.L.Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici şi Mihai Eminescu . Pe toţi patru îi uneşte apartenenţa la aceeaşi grupare, Junimea, şi la spiritul impus de aceasta.
Contextul istoric: România modernă.
Timpul: a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Ideologia: conservatoare, filo-germană (ceea nu exclude şi preluarea culturii şi a limbii franceze).
Discret sprijinitor: Titu Maiorescu, conducătorul Junimii, critic literar, personalitate politică şi culturală a epocii.Cu sprijinul Juminii s-au putut afirma scriitori de mare talent, care au găsit în atmosfera intelectuală a societăţii ieşene un stimulent pentru conturarea şi exprimarea propriei personalităţi.
Ion Luca Caragiale
Date generale:
Ion Luca Caragiale (1 februarie 1852-9 iunie 1912) a fost un dramaturg, nuvelist,pamfletar, poet, scriitor, director de teatru,comentator politic şi ziarist român. I.L.Caragiale este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.
Fragment:
,,Turtă dulce – panorame – tricoloruri – bragă – baloane – soldaţi – mahalagioaice – lampioane – limonadă – fracuri – decoraţiuni – decoraţi – doniţe – menajerii – provinciali – fluiere – cerşetori – ciubere – cimpoaie – copii – miniştri – pungaşi de buzunare – hărdaie – bone – doici – trăsuri -muzici – artifiţii – fotografii la minut – comédii […] Deşteaptă-te, române! – sacâz – sifoane – ciucalată – acadele – plesnitori – tunuri – căluşari – smochine – păpuşi – poame – capul vorbitor – Leul de mare – „Vasilache” – copilul cu trei picioare – încercarea puterii – […] guri căscate – praf – noroi – murdărie – infecţie – lume, lume, lume – vreme frumoasă – dever slab… – Criză teribilă, monşer! „
( Moşii – Tablă de materii, 1901)
Analiză:
Decorul tuturor schiţelor şi al pieselor de teatru este unul citadin. Oraşul lui Caragiale are rolul de decor. Între exterior si interior, Caragiale privilegiază (ca în teatru) interiorul, odaia, al cărui punct fix este masa. În locul odăii apare adesea compartimentul de tren, loc al tuturor aventurilor , spaţiu închis şi dramatic. Când descrie exteriorul, Caragiale pune accent pe pitoresc, pe comedie, iar îmbulzeala nu are nicio urmă de tristeţe, este una veselă, caldă, lipsită de griji. Oraşul este văzut abia atunci când este plin de oameni şi de zgomot, în zilele de sărbătoare. Descrierea lui este făcută numai în treacăt, de un ochi fără niciun interes pentru peisaj (La Paşti), fie este îngroşată parodic, preia tonul exaltat al gazetarilor(O zi solemnă).
Ion Creanga
Date generale:
Ion Creangă (1 martie 1837 – 31 decembrie 1889)este unul dintre clasicii literaturii române alături de:Mihai Eminescu, I. Slavici şi I.L.Caragiale. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă a intrat în istoria literaturii române, în principal, datorită operei autobiografice „Amintiri din copilărie”. Fiind în relaţii de prietenie cu Mihai Eminescu, a început să frecventeze întrunirile societăţii literare Junimea, conduse de Titu Maiorescu şi a publicat, în „Convorbiri literare”, diverse povestiri, anecdote şi chiar Amintirile.
Fragment:
,,Cum nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul de la munte strămutat la câmp, şi pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti în toamna anului 1855, când veni vremea să plec la Socola, după stăruinţa mamei. “
(Amintiri din copilărie, IV)
Analiză:
Dacă I.L. Caragiale este aproape exclusiv citadin, la Creangă oraşul lipseşte cu desăvârşire. Desigur, sosirea cu căruţa lui moş Luca la Iaşi, din finalu Amintirilor din copilărie, nu este decât capătul drmului. Tinerii se ascund sub pled pentru că vorbele oamenilor de pe ,,uliţele Iaşilor” sunt răutăcioase. Atât Amintirile, cât şi Poveştile lui, atât casa, cât şi palatul, curtea boierească sau cea împărătească, atât iadul, cât şi raiul sunt, aşa cum a remarcat critica, un fel de Humuleşti natal.
Ioan Slavici
Date generale:
Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 – 17 august 1925) a fost un scriitor şi jurnalist român. Debutează în Convorbiri literare (1871), cu comedia ,,Fata de birău”. Împreună cu Eminescu, pune bazele Societăţii Academice Sociale Literare România Jună şi organizează, în 1871, Serbarea de la Putna a Studenţimii române din ţară şi din străinătate. La sfârşitul anului 1874, se stabileşte la Bucureşti, unde este secretar al Comisiei Colecţiei Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la ziarul „Timpul”.
Fragment:
,,Apoi, mare lucru pentru o precupeaţă, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste Murăş, iar la Arad te duci în două ceasuri.Marţi dimineaţa Mara-şi scoate şatra şi coşurile pline în piaţa de pe ţărmurele drept al Murăşului, unde se adună la târg de săptămână murăşenii până de pe la Sovârşin şi Soboteliu şi podgorenii până depe la Cuvin. Joi dimineaţa ea trece Murăşul şi întinde şatra pe ţărmurele stâng, unde se adună bănăţenii până de pe la Făget, Căpălnaş şi Sân-Miclăuş. Vineri noaptea, după cântatul cocoşilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu şatra întinsă în piaţa cea mare, unde lumea se adună din şapte ţinuturi.’’
(Mara, 1906)
Analiză:
Ioan Slavici are atât descrieri rurale, de peisaje ( în nuvele, de exemplu Moara cu noroc), cât şi cadru citadin, în Mara. Atât peisajul, cât şi decorul orăşenesc sunt însă întotdeauna legate de un implicit personaj, care vibrează sau nu la ceea ce vede. Dacă în Budulea Taichii personajul e înfiorat de un peisaj nocturn, luminat de lună, care îi trezeşte imagini interioare puternice, în Mara, oraşul pare aproape un desen topografic, menit să marcheze drumurile Marei, interesată de ,,cât’’, nu şi de ,,cum”. Oamenii, târgoveţii, târguiala, acesta este pentru Mara oraşul. Slavici îl prezintă sumar şi are intuiţia artistică de a prezenta numai acel oraş pe care Mara e în stare să-l perceapă. Este, în fond, o anexă a personajului şi poartă aceeaşi marca stilistică.
Mihai Eminescu
Date generale:
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, considerat de cititorii români şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, numit şi ,,luceafărul poeziei româneşti”. Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.
Fragment:
,,Era noapte şi ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strâmte şi noroioase ce trec prin noianul de case mici şi rău zidite din care consistă [constă] partea cea mare a capitalei României, şi prin bălţile de noroi. […] De prin crâşme şi prăvălii pătrundea prin ferestrele cu multe geamuri, mari şi nespălate, o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele.”
(Sărmanul Dionis, 1872)
Analiză:
Imaginea de zi a oraşului, cât şi oraşul de noapte sunt, pentru Eminescu, un loc aglomerat, iar noaptea se caracterizează printr-o atmosferă apăsătoare, neprietenoasă. În fragmentul din poem domină adjectivele cu o încărcătura negativă, repetarea lui mult, multă, furnicar devine terifiantă, sufocă. Oximoronul lumină murdară din fragmentul de proză este o metaforă a mizeriei purităţii. În oraş se află odaia sărăcăcioasă (de exemplu Cugetările sărmanului Dionis). Pentru Eminescu, în opoziţia sat/ oraş, câştigă mereu satul, cât mai arhaic. Cauzele sunt două: satul reprezintă de pe o parte copilăria, timp mitic, al fericirii şi lipsei de griji şi de pe altă parte natura, naturalul, din care Eminescu a construit insule utopice, spaţii paradisiace.
Opere literare 