Poezia simbolistă

George Bacovia

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint –
Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig –
Stam singur lângă mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.

Volumul Plumb, apărut în 1916, îl impune pe Bacovia ca poet autentic, cu o tonalitate aparte în poezia română, tratând teme legate de peisajul vârstelor geologice, de decorul aşezărilor lacustre, ca şi de viziunile provinciale, mohorâte şi funebre: atmosfera de copleşitoare dezolare, de toamne reci cu flori putrede…, o atmosfera de plumb, în care pluteşte obsesia morţii si a neantului, o descompunere a fiinţei organice (E.Lovinescu).

Cerul poeziei bacoviene este greu, de plumb, înăbuşitor; orizontul, între marginile căruia lirica îşi vibrează acordurile sumbre, este închis, cenuşiu, străbătut de corbi negri.
Poezia Plumb este o sinteză a impresiilor acumulate cu prilejul înmormântării unei rude în cavoul Sturzeştilor din Bacău.
Poezia, ca întreaga lirica bacoviană, se bazează pe cuvântul cheie de o mare densitate sugestivă sub unghiul semnificaţiei, constituind forţa coagulantă a sensului întregii poezii;
Prin frecvenţa şi înţelesurile simbolice dobândite în context, plumbul are forţa polarizatoare a întregii substanţe lirice a poeziei; în jurul semnificaţiei acestuia gravitează complexul de imagini, care va duce la cristalizarea viziunii de ansamblu a poeziei.
Cuvântul-cheie plumb îşi sporeşte de fiecare dată semnificaţia şi ponderea stilistică.
Alături de conţinutul comun, sensul definit de dicţionar, în fiecare reluare, datorită repetiţiei şi asocierii cuvintelor cu care se corelează, se îmbogăteşte cu un înteles şi o valoare stilistică oarecum diferită.
Cuvântul plumb în prima strofă figurează ca un epitet-metaforă, însoţind substantivele  concrete: sicrie, flori, coroane.
In a doua strofă, termenul determină abstracţiuni: amorul, aripile;
Noţiunea definită poate fi dificil de formulat, datorită estompării treptate a sensului direct, dobândind semnificaţia unei metafore-simbol cu depline posibilităţi de reliefare a motivului poeziei.
Într-o conjunctură în care autorul se mişcă halucinant, coşmarul văzut în toate poeziile lui, haosul fără noimă, putând fi considerat cadrul general specific  în care se proiectează, spaţio-temporal, dimensiunea lirică a poetului;
Toate elementele colaterale ale poeziei converg spre ideea fundamentală a acesteia: viaţa poetului este un cavou, o prăbuşire iremediabilă în neant;
Ceea ce caracterizează tehnica poeziei este simetria celor două catrene, cu versuri reluate aidoma cu unele elemente lexicale schimbate, cu pauze, cu cezuri.
Termenul plumb are o semnificaţie largă nu numai în poezia cu acelaşi titlu, ci ar putea fi împrumutat de întreaga lirică bacoviană, acoperind prin sfera sensurilor sale esenţa concepţiei despre viaţa şi a universului său poetic.
Lacustră

De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând…
Sânt singur, si mă duce un gând
Spre locuințele lacustre.

Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeste-un val –
Tresar prin somn și mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri mă găsesc…
Si simt cum de atâta ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atitea nopți aud plouând,
Tot tresărind, tot asteptând…
Sânt singur, si mă duce-un gând
Spre locuințele lacustre.

Picture1

 Lacustră- lirica singurătăţii cunoaşte momentul său cel mai acut prin cele patru catrene ale acestei creaţii.

Spaima generată de impresia participării la întoarcerea materiei dezorganizate în haosul primordial  e mărită de obsesia singurătăţii;ceaţa şi ploaia, care par a se eterniza, devin în poezie, dintr-o manifestare meteorologică, un mod de existenţă a materiei.

1225718030.8488natura Lacustra

G. Călinescu vedea în Lacustră suprema condensare a teroarei de umed, halucinaţie a unui diluviu ce izbeşte cu valuri pe cel adormit; un gol istoric,  care-l soarbe parcă în vârtejul lui, poetul se simte aruncat cu milenii în urmă, coborât parcă pe o treaptă subumană.
Impresionează puterea sugestiei, prin care reuşeşte să confunde cele două momente, între care se întinde ca o imensă punte golul istoric: prezentul cu obsesivul si exasperantul ritm al ploii ce parcă nu se mai sfârşeşte şi vremurile îndepărtate, din străfundurile originare ale omenirii, când omul primitiv, îngrozit de adversitatea stihiilor, se claustra în locuinţele lacustre, simţindu-se în siguranţă, doar după ce trăgea podul de la mal.
Apăsarea de plumb a singurătăţii unor triste nopţi ploioase, chinuitoarea senzaţie a golului ce pustieşte sufletul, surescitarea şi neliniştea ce-l bântuie şi-l face să tresară în spasmuri, sunt aspecte ale unei stări sufleteşti ce-l duce cu gândul la îndepărtatele epoci preistorice.
Viziunea locuinţelor lacustre şi impresia obsedantă a unei ameninţări permanente, fie cauzată de fiare, fie de prăbuşirea piloţilor putreziţi de atâta apă, pune faţă în faţă sentimentul şi imaginea simbolică.
lacustra
Organizarea acutelor impresii ale poetului în amănunte sunt de o mare forţă sugestivă, reluarea strofei iniţiale în final, cu înlocuirea doar a unui singur vers, prin altul, punctează paroxismul poetului: Tot tresărind, tot aşteptând sugerează faptul că la Bacovia, alături de intenţie, există şi o posibilitate de realizare conştientă, opusă ideii unei totale spontaneităţi a creaţiei.
Creator al unui peisaj unic, Bacovia conturează prin tablourile sale adeseori sumbre, de o extremă şi iremediabilă tristeţe, cu discreta lor muzică în surdină, o atmosferă de vis, cu fiori ce-l determină să piardă simţul realităţii şi să-şi simtă nefericirea suportabilă;
- Bacovia îşi plânge dramatica şi impresionanta nelinişte a sufletului său;
De la romanticul Eminescu, nu s-a simţit mai zguduitor decât în poezia simbolistului Bacovia, neantul vieţii umane, strivite de implacabila apăsare a fatalităţii.
DSC_3627
Amurg violet
Amurg de toamna violet …
Doi plopi, în fund, apar în siluete
— Apostoli în odajdii violete –
Orasul e tot violet.

Amurg de toamna violet …
Pe drum e-o lume lenesa, cocheta;
Multimea toata pare violeta,
Orasul tot e violet.

Amurg de toamna violet …
Din turn, pe câmp, vad voievozi cu plete;
Strabunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.

20110830133123_dsc_0363
Poezia Amurg Violet face parte din volumul Plumb, aparut in 1916 si se conformeaza temei generale a volumului, sentimentul de dezagregare psihologica sub influenta unor elemente cum ar fi singuratatea, melancolia si nevroza.
Amurg se află în componenţa titlurilor a cinci poezii bacoviene şi sugerează un spaţiu tulbure, de sfârşit de lume  care acaparează treptat universul.Asociat cuvântului violet, culoare care exprimă doliul regal, amurgul primeşte conotaţii lugubre, mortuare.
Dublul epitet din construcţia Amurg de toamnă violet simbolizează trecerea autumnală de la moarte la viaţă, involuţia, iar prin tripla lui apariţie la începutul fiecărei strofe a poeziei creează o simetrie monotonă, o atmosferă grea de însingurare, de tristeţe apăsătoare.
amurg-violet
Fiecare strofă se încheie cu versul oraşul tot e violet care împreună cu primul vers construiesc un univers închis, specific creaţiei bacoviene.
Prima strofã a sentimentul de acutã singurãtate îşi face loc prin prezenţa substantivelor plopi şi apostoli.
Plopii prelungesc temporal monocromia imagine realizatã prin intermediul unui oximorom: apostolii sunt cei care propovãduiesc fericirea, pe când violetul anunţã moartea.
Poetul ar putea sã fi fãcut o referire la mitul biblic, unde Iisus apare în haine violet în timpul patimilor, al drumului spre moarte.
Strofa a doua a lugubrul morţii se extinde asupra unei lumi (mulţimea toatã pare violetã”) în care plictisul şi decãderea se îmbinã cu cochetãria infatuatã (pe drum e-o lume leneşã, cochetã).
crepuscul
Din versurile strofei a treia rãzbate o tristeţea la nivel spaţial şi temporal (din turn, pe câmp, vãd voievozi cu plete) cauzatã de regresiunea lumii din turn spre câmp, de la mulţimea din strofa a doua la nişte pâlcuri violete, simboluri ale izolãrii.
Poezia a fost construitã prin repetiţie (a versurilor şi a cuvântului violet) ceea ce îi dã o muzicalitate aparte, o cadenţare de marş funerar.
Economia de cuvinte, repetiţia semnelor de punctuaţie creeazã atmosfera simbolistã a poeziei.

Amurg violet este proba afirmaţiei lui Gh. Grigurcu : la nici un poet n-a repurtat vreodatã vreo culoare biruinţa pe care o înscrie violetul bacovian.

amurg_violet_ii_by_unquietspirit-d30ux2n

Decor

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar …
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar …

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular …
Cu pene albe, pene negre …

În parc fantomele apar …

Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar …

În parc ninsoarea cade rar …

DSC_9737

Universul poeziei sale se construieşte pe un sistem de cercuri concentrice în continuă cădere spre un punct mort – cavoul din poezia Plumb – completat în alte poezii de cerul bacovian de o tristeţe profundă, apăsătoare (Amurg Violet).
Mijloace artistice – individualizarea impresiei şi asociaţiile decorative à predomină sentimentul obsesedant de sfârşit de lume, disperarea şi dezordinea lumii organice şi dorinţa de evadare din spaţiul închis al oraşului provincial.
Influenţat de simbolismul francez (Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine), Bacovia nu cultivă simbolul, creează o atmosferă simbolistă cu o remarcabila economie de cuvinte; un cadru simbolist, prin folosirea corespondenţelor, fapt relevat de titlul poeziei, Decor , cuvânt împrumutat din pictură.
DSC_9738 (1)
Decor face parte din volumul Plumb, apărut în 1916;
Motivul simbolist al parcului,  într-o cheie diferită de accepţia obişnuită a acestui motiv din cadrul curentului simbolist, unde reprezintă de regulă ideea de natură ridicată la nivel de artă, ori ideea de artă creată prin intermediul înfrumuseţării naturii.
Întreaga existenţă umană trebuie să consiste din înfrumeseţarea naturii, din recrearea ei după principii estetice a punctul central al micului orasel de provincie, acel spatiu al degenerarii umane, al monotoniei, un spatiu depresiv ce incarcereaza sufletul omului.

Motivului parcului se înrudeşte cu alt motiv simbolist, al grădinii, ambele fiind ilustrate de către Dimitrie Anghel.

DSC_9738

Poezia se împarte în trei strofe relativ asemănătoare, ce schiţează jocul de alb şi negru al decorului mortuar.
Prima strofă pune accentul pe latura vegetală purtătoare de semne mortuare Copacii albi, copacii negri/ stau goi în parcul solitar:/ Decor de doliu funerar…/ Copacii albi, copacii negri….
Strofa secundă  cu pene albe, pene negre/ O pasăre cu glas amar/ strabate parcul solitar…/ cu pene albe, pene negre..Cromatica este restrânsă pe câteva motive tipic simboliste: tristeţea, nevroza, moartea, culorile dominante în universului bacovian fiind albul şi negrul, din a căror opoziţie rezultă decorul îndoliat al scenei universale pe care joacă destinul fragil şi părelnic şi coloratele feţe ale lucrurilor (cele doua culori formand prin combinare o nuanta de gri, culoare ce exprima plictisul, ternul).
Ultima strofă şi frunze albe, frunze negre;/ copacii albi, copacii negri:/ Şi pene albe, pene negre, / Decor de doliu funerar… – apare construcţia pleonastică, doliu, funerar a  iremediabilă tristeţe, să facă sa se întrepătrundă cele două lumi, între aceste strofe, după fiecare dintre acestea găsim câte un singur vers, ce fixează locuri de manifestare a mortii: în existenţa umană în parc regretele plâng iar…, în lumea de dincolo în parc fantomele apar… ( cuvantul fantoma fiind asociat cu moartea, deci cu negrul) şi în spaţiul cosmic în parc ninsoarea cade iar…(cuvantul ninsoare reprezinta o asociatie cu albul).
DSC_9742
Cele trei strofe, împreună cu versurile intermediare, fac ca ideea civilizaţiei care ucide să se răfrângă asupra întregii existenţe cuprinse în raza de sensibilitate umană.

Pentru a comunica ideea, poetul foloseşte repetiţia, prin intermediul căreia se sugerează reducerea varietăţii vitalului prin descompunere în elemente simple.

În Plumb, George Bacovia semnifica prin elementele vizuale sugerate de text moartea, sub aspectul ei de rit ce face parte din civilizaţie à elementele vizuale ( sicriele de plumb, coroanele de plumb, cavoul însuşi) fac parte din ritualul de înmormântare.
Aceluiaşi ritual a folosirea culorilor negru şi alb (culori de doliu in toate culturile omenirii) , la care trimite poezia Decor : copacii albi, copacii negri, o pasăre cu pene albe, pene negre/  şi frunze albe, frunze negre.
Cele două poezii reprezintă o constantă a gândirii poetice bacoviene: actul de civilizaţie formează o modalitate de a marca viaţa prin moarte sau o extensie a morţii asupra vieţii:
- ritul funerar echivalent cu civilizaţia;
- ritul mortuar deosebeste fundamental umanitatea de lumea animalelor, omul avand capacitatea de a-si aminti si de a suferi din cauza pierderii produse;
- cele două poezii extind asupra întregii lumi si a omului caracteristicile lor: universul pare a fi un imens cavou asemenea parcului.
- apare corespondenţa  culori – sentimente  (apăsarea, frica asociata cu negrul, culoare funerara, reprezentand frica omului in fata mortii).
69921479

În poezia Decor apare forma timpului prezent acut; ajuns în prezent trăindu-se omul constată că e cuprins în capcana dispariţiei este un prezent tarziu ce se exprima prin adverbele iar si se localizeaza in parc.

Oglinda gândului amar când timpul îşi pierde funcţia iniţială şi din măsură a timpului apare ca simptom al devenirii temporalităţii, iar lipsa verbului nu semnifică nici un timp.
Lipsa verbului si  a timpului conferă starea unui eu dezafectat de timp in umilinta de a-l stapani. Intre cele două dimensiuni ale temporalităţii, trecutul şi viitorul palpită coşmarul lui iar, formă a prezentului acut, o repetite continua a cotidianului, expresia a unei stari nevrotice, timpul uman intorcandu-se la aceleaşi clipe, repetandu-se aceeasi cadere; iar reprezinta tristeţea universală: Frunze albe, frunze negre,/ Copacii albi, copacii negri/ Şi pene albe, pene negre,/ décor de doliu funerar.
Ideea de tristete este ilustrata de lipsa verbelor din strofa a treia reprezentand o tristeţe trecută, prezentă şi viitoare;
Revenirea la timpul prezent din ultimul vers al poeziei à incremenire, timpul intepenit à un vesnic infern, un prezent repetitiv egal unui infern etern;
Se revine la încremenirea într-un prezent acut, versul izolat fiind conclusiv şi subliniind tristeţea eului;
Poezia Decor, exprima magistral lirica unui poet plin de vigoare artistica, exponent al unui curent european, simbolismul, prin care sincronizeaza poezia romana la marile valori universale.
decor

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s